1. Ce se recomandă să folosim pentru un nou-născut? Scoica sau un scaun de la naștere la 4-5 ani sau mai mult?
Scoica prezintă câteva avantaje nete față de un scaun 0-18, 0-25 sau 0-36 kg.
Primul avantaj este forma. Deși reductoarele scaunelor încearcă să reproducă spațiul și susținerea laterală oferite de scoică, totuși nu ajung să ofere calitatea acesteia.
Într-o scoică bună, capul și spatele sunt aproape pe același plan, lucru care nu se întâmplă la fel de frecvent la un scaun 0-18 / 0-25 / 0-36 kg.
Un alt aspect de luat în considerare este mobilitatea pe care ți-o oferă scoica. Un scaun 0-18 kg sau mai mare nu mai poate fi scos din mașină cu copil cu tot. Scoica însă poate fi ușor scoasă, constituind un mijloc la îndemână de transfer a lui bebe din casă în mașină sau invers, de multe ori în timp ce doarme.
Curbura de la baza scoicii ne permite să o folosim câteodată pe post de leagăn, iar de bara de prindere a scoicii putem agăța jucării.
În ce privește siguranța, la acest capitol scoicile pot sta foarte bine, uneori chiar mai bine decât cunoscute scaune auto de grupă mai mare. Depinde însă ce model alegem. Ar fi bine să ne folosim, spre exemplu, de statistica oferită de site-ul adac.de atunci când ne apucăm să căutăm o scoică pentru copilul nostru.
2. De la ce vârstă poate să stea copilul cu scaunul în sensul direcției de mers?
În ce privește poziționarea în mașină / direcția de poziționare a scaunului / alte detalii de acest fel, legea română spune ceea ce spune producătorul scaunului. Deci dacă ții pe bebe în soică, legal va rezulta că trebuie să-l ții doar cu spatele la direcția de mers, pe toată durata de utilizare a scoicii.
Dacă ții pe bebe într-un scaun 0-18/0-25/0-36, legea te trimite la specificațiile producătorului în ce privește direcția de poziționare.
În imaginea de mai sus se găsește un exemplu extras din manualul de utilizare a scaunului 0-25 kg Joie Stages (pg. 14 pentru engleză: https://www.joiebaby.com/…/02/2015.11_Stages_IM_GL.pdf), unde producătorul spune clar: NU cu fața la direcția de mers mai devreme de 9 kg ale copilului. Între 9 – 18 kg rămâne la latitudinea ta dacă-l ții pe copil poziționat cu spatele sau cu fața la direcția de mers. După 18 kg, conform indicațiilor aceluiași producător (și pe cale de consecință, conform legii – dacă ar fi să te controleze vreun polițist), trebuie să-l întorci pe copil cu fața la direcția de mers.
Peste toate cele de mai sus vin recomandările studiilor de impact, care spun că poziționarea invers direcției de mers reprezintă varianta cea mai sigură de călătorie pe intervalul 0-4 ani. Motivul acestei recomandări provine din detaliile anatomice ale copiilor: cap mare și greu în raport cu corpul (la vârstă mică), vertebre flexibile / musculatură slabă a coloanei cervicale.
Din constatările mele, adeseori părinților le este mai dificil decât copiilor să accepte ideea purtării prelungite cu spatele la direcția de mers. Însă dacă-i înveți pe copii de la început doar cu spatele la direcția de mers / doar în scaun auto / doar legați cu centuri, nu vor cere altă variantă, cu condiția să nu cunoască altă variantă.
3. Copilul nu vrea să stea în scaunul auto. Ce este de făcut?
O mămică mi-a cerut ajutor pentru cazul propriu. E vorba de un copil care nu a fost învățat să stea în scaun. Redau mai jos întâi textul mămicii, apoi răspunsul meu.
Textul mămicii: ”am facut greseala cand era mic si a plans l am luat din scoica pt alaptat. l am luat o data , de 2 ori si gata 
are 16 luni si ne luptam cu asta. mai mult de 15 min nu sta. si asta cu muzica pe telefon cantat zbenguit.
nu mai stiim ce si cum sa facem, suntem disperati. plecam rar din cj tocmai pt ca, copilul nu sta. vrea pe banchta in picioare sa vada pe luneta si in fata printre scaune. avem un joie every stage rearfacing. ne gandeam sa il punem cu fata pe mijloc? voiam rearfacing cat de mult…dar decat deloc e ok si cu fata. nu stiu la cine sa apelez si cum sa il conving sa stea. am incercat tot felul de chestii..”
Răspunsul meu:
1. Trecutul nu mai conteză. Greșeli am făcut și eu la primii 2 copii, fiindcă nu știam nimic despre purtatul cu spatele sau despre necesitatea unor reguli stricte.
2. Datele problemei sunt următoarele: în acest moment, copilul este ok sănătos, așa îl vrem și în continuare.
3. Da, purtatul cu fața la direcția de mers este clar mai bine pentru copil decât purtatul în brațe sau liber prin mașină. Însă la această vârstă, același purtat cu fața poate să-i fie fatal (suficientă fiind și o frână puternică, nu neapărat un accident).
4. Conform studiilor, până la 4 ani cel mai sigur pentru copil este purtatul invers direcției de mers. Vestea bună este că neînțelegerea din această perioadă va dispărea încet încet, pe măsură ce va crește. Însă da, lipsa stabilirii unor reguli, în acest caz precis, nu a ajutat și nu ajută nici acum.
5. Eu sunt convins și de următorul lucru: chiar dacă reușești să stabilești inițial reguli foarte stricte și purtat exclusiv cu spatele, vine o fază când bebe este ultra-dinamic și dorește doar să exploreze / să meargă / să atingă lucruri etc. Cu alte cuvinte, perioada aceasta (eu aproximez între aproape 1 an și 2 ani), copilul parcă uită de toate regulile și-și ”cere drepturile” conform etapei de dezvoltare. Este faza când eu le recomand părinților așa-numitul ”plan B”: stat pe-acasă, mers cu autobuz / tren / avion, adică folosirea unor mijloace de locomoție unde bebe să se poată desfășura fără să fie prins în centuri etc.
6. Ajungem acum și la cazul vostru. Balanța riscurilor e clară, și am văzut că ești și tu conștientă de asta. Dacă dorești să faci un maximum, într-adevăr asta presupune schimbări importante în privința anumitor obiceiuri din viața voastră, pentru perioada imediat următoare (probabil încă câteva luni). Eu recomand prudență ”extremă”, fiindcă alternativa este riscantă sau foarte ristantă. În sine, soluții alternative deplasării cu mașina personală există: mijloace de transport în comun, marsupii, posibilitatea de a împărți sarcinile (merge un singur părinte la cumpărături, celălalt stă acasă cu bebe), drumuri scurte pentru a ieși puțin în natură. Cu alte cuvinte, poate exista viață și în această perioadă! Problema este de percepție și de acceptare. Dacă reușesc să văd această ”limitare” ca fiind o plată rezonabilă pentru alungarea unui risc vital la copil, această perspectivă s-ar putea să mă ajute, inclusiv în căutarea / găsirea de soluții adaptate situației momentului. Dacă văd limitarea doar ca o pe limitare, în primul rând mie ca părinte s-ar putea să-mi fie mai greu, fiindcă copilul își găsește resurse și în ”mai puțin”. Lui nu-i trebuie, de fapt, mai mult decât prezența și disponibilitatea părinților, fie că suntem cu el pe Everest, pe insulele XY sau în curtea noastră din Cluj / Florești / Apahida. El nu face neapărat diferența.
Iar apoi, din când în când, mai faceți mici ”exerciții”: mergeți 5 minute azi, 5 minute peste alte câteva zile, și testați gradual transformările în ce privește gradul de acceptare a scaunului auto. Și vă adaptați programul în funcție de această evoluție. Din fericire în acest caz, știm că răbdarea voastră, ca părinți, este singura ”plată” de făcut.
Nerăbdarea copilului nu este o boală, ci este semnul că a ajuns într-o anumită etapă de dezvoltare, pentru care trebuie să ne adaptăm corespunzător și cu responsabilitate.
Da, problema cea mare este că părinții nu sunt avertizați din timp de 2 lucruri foarte importante:
– de faptul că trebuie să existe niște reguli stricte în ce privește călătoritul cu mașina
– de faptul că, la un moment dat, apare o perioadă mai lungă sau mai scurtă când copilul pur și simplu nu mai vrea să stea în scaun, îi trebuie să se miște / să se joace etc. Și că trebuie să ne pregătim pentru acea perioadă, ori fiind mai imobili, ori folosind mijloace de transport care nu necesită folosirea centurii de protecție.